Parohia ”Înălțarea Domnului”din Botoșani a luat ființă în anul 1996 prin Decizia Preafericitului Daniel, atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
Cu misiunea de a construi o biserică în parohia nou înființată, a fost numit paroh, preotul Vizitiu Visarion.
În urma transferului preotului Vizitiu Visarion la altă parohie, la data de 1.11.2006, a fost numit paroh Pr. Pețenchea Thoader.
Cu voia Tatălui, cu lucrarea Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, la data de 5.11.2007, s-a pus piatra de temelie a noii biserici cu hramul ”Înălțarea Domnului”.
Clădirea bisericii noi se înscrie atât prin plan și volumetrie, cât și printr-o serie de elemente de rezolvare plastic arhitecturală, în caracterul tradițional al stilului moldovenesc respectându-se tema de proiectare stabilită de beneficiar, cu demisol, parter, cafas și turn clopotniță la intrare.
În vara anului 2008, s-au finalizat lucrările de amenajare a spațiului liturgic de la demisol și tot de atunci, cu binecuvântarea PF. Părinte Patriarh Daniel s-a început activitatea de slujire a Sfintelor Liturghii și a sfintelor slujbe.